Blog


Informatie utila despre lumea masajului

Ce este și cum acționează Masajul Loviturilor Dinamice

  • 16 August 2018

Tehnica de masaj prin lovituri dinamice aparține autorului rus Gheorghii Maximov, fiind o metodă foarte simplă și, în același timp foarte efectivă în eliminarea disfuncțiilor organismului. Autorul susține că în tratarea afecțiunilor grave, masajul loviturilor dinamice poate echivala sau chiar înlocui tratamentul medicamentos sau chirurgical. Procedura constă în activizarea circulației sanguine din țesuturi prin efort dozat aplicat cu lovituri ale palmelor maseurului, creînd efectul de vacuum. El explică acest prodeceu prin faptul că fiecare lovitură produce o vibrație care „sparge” capilarele, restabilind alimentarea normală a sîngelui prin toate organele, dar și spațiul pentru curgerea fluidului între cele 12 straturi ale pielii.

Se indică preponderent în afecțiuni ale circulației, sistemului nervos, sau a sistemului locomotor, dar și în cazul afecțiunile organelor interne. Autorul se referă la memoria pe care o are coprul uman și la faptul că orice perioadă stresantă este în măsură să se acumuleze și chiar să se întipărească în subconștient. Odată acumulate, trăirile stresante pot determina apariția diferitor afecțiuni, fie de caracter central, sau nu.

Acțiunea adîncă și vibratorie a masajului prin loviturile dinamice se resimte asupra circulației, a țesuturilor, mușchiurilor, vaselor, etc. Se restabilește fluxul limfatic și se elimină spasmele musculare. Perioada de după aplicarea acestei tehnici de masaj se caracterizează prin procesul de producere în organism a eritrocitelor „noi„. Altfel spus, zona pe care a fost aplicat masajul intră într-un proces de întinerire, inițial zonal, după care la nivelul întregului corp. Folosită în combinație cu terapia vacuum, girudo și apiterapia, tehnica masajului prin lovituri dinamice se indică în peste 90 de afecțiuni și semne de disfuncții, printre ele: maladii infecțioase și helmintiaze, spasme musculare, afecțiuni ale plămînilor, afecțiuni cronice ale sistemului nervos periferic, afecțiuni ale spatelui și coloanei, afecțiuni ale articulațiilor, migrene, dureri de etiologie necunoscută, hipotonie, obezitate ș.a.

Deși spectrul indicațiilor este unul foarte vast, conform autorului, masajul loviturilor dinamice este o metodă la care se recurge abia în ultimă instanță, cînd alte metode nu mai dau rezultatele așteptate.

Seria de contraindicații cuprinde: procese inflamatorii cutanate, afecțiuni micotice ale pielii, traume recente și hematoame, afecțiunile cronice în acutizare ale organelor interne cu risc de hemoragie, hemoragii de etiologie necunoscută, varice, tumori maligne sau stări de epuizare rapidă a organismului.

Procedura este una dureroasă, dar efectele se fac simțite chiar după prima ședință.